[ Pobierz całość w formacie PDF ]
.Ca viaţă, el este inteligenţă şi voinţă, cauză a oricărui intelect şi a oricărei voinţe.Filozofii au comis erori uriaşe în privinţa relaţiei dintre voinţa şi intelectul lui Dumnezeu şi esenţa divină; teologii, dimpotrivă, învăţaţi de teozofi şi de Dumnezeu însuşi, susţin pe bună dreptate că în substanţa divină unitatea şi simplitatea sînt absolute, şi aceasta nu numai pentru raţiunea noastră.Urmările acestui adevăr în plan filozofic sînt importante, în special în ce priveşte modul corect de a înţelege Ideile divine.Acestea trebuie înţelese sub două aspecte: în raport cu intelectul care le priveşte şi în raport cu voinţa care le actualizează posibilitatea în efecte reale.Or, este limpede că intelectul necreat se cunoaşte pe sine, cu o cunoaştere unică, co-etemă şi necreată: unicam ergo esse ideam increatam manifestum est133; dar în această Idee unică sînt cuprinse toate speciile pe care le va pune la bătaie voinţa în producerea fiinţelor, chiar şi materia primară.Ca şi Eriugena, autorul Summei consideră că înmulţirea Ideii este lucrarea voinţei, dar, cu toate131 v.nota 12 de la p.387.cu excepţia lui Aristotel şi a prea dragilor lui adepţi (Ib.lat.).este evident ă id ită iă (Ib l)"pţ l şi a prea dragilor lui adeeste evident că ideea increată este unică (Ib.lat.).F1UJZ.UF1A UN 5BI.ULULacestea, respinge în mod expres şi nominal doctrina lui Eriugena, la care o adaugă pe cea a lui Avicenna şi chiar a lui Gilbertus Porretanus, despre care spune, fără să arate pe ce bază, că socoteşte Ideea ca mediam inter creatorem et creaturas et neque creatorem neque creaturam134 (Tr.VII, c.16).Această opinie se trage de la Platon, care concepea Ideile ca fiind creatoare, deşi singura creatoare este voinţa lui Dumnezeu.Ajungem astfel la o dispunere tripartită a Ideii.Există mai întîi Ideea pro-priu-zisă, unică, rezultat al întoarcerii intelectului necreat asupra lui însuşi.Urmează esenţele, numite şi specii, care se nasc în Dumnezeu din contemplarea lui voluntară şi iubitoare a Ideii.Pe acestea le mai putem numi Idei, dar ele sînt mai degrabă theoriae, cum spune Dionisie, adică viziuni ale lucrurilor care sînt de făcut; ele se află în intelectul divin, dar ţin în primul rind de voinţa necreată luată ca voinţă.Summa face o distincţie netă între cele două planuri: Aliud est enim idea, aliud cuius est idea causa vel ratio, et sic patet ideam originalem [Ideea unică], quae est ex conversione seu reditione intellectus increati super se, omnino alterius modi esse ab idea rei cuiuscum-que fiendae135.Sub aceste arhetipuri, sau viziuni ale lucrurilor de făcut, urmează teofaniile, care sînt întipăriri inteligibile ieşite din Binele suprem, cauzate activ de el şi primite pasiv în cele mai nobile dintre făpturile lui, cele înzestrate cu intelect.Fiinţele inteligente care nu se pot uni cu corpurile se numesc Inteligenţe, iar cele care se pot uni cu corpurile se numesc suflete.Inteligenţele sînt nenumărate; ele se împart în specii şi indivizi.Teologii moderni care susţin că, în cazul Inteligenţelor, fiecare individ formează o specie, se înşală întru totul.Greşeala lor vine din aceea că nu cunosc, fapt valabil şi la Aristotel, existenţa materiei primare inteligibile afirmată de Platon.Singura materie pe care o cunosc ei este materia întinsă, din care fac principiul individuaţiei; cum nu se poate atribui o asemenea materie Inteligenţelor separate, ei conchid logic că speciile îngereşti nu sînt mulu'plicabile în indivizi.în realitate, inteligenţele separate sînt alcătuite, ca şi celelalte creaturi, din quo est136 şi quod est131; dar această alcătuire este doar o operaţie raţională şi de aceea trebuie să le atribuim şi alcătuirea din materie primară şi formă, care permite dintr-o dată conceperea speciilor ca multiplicabile în indivizi.Astfel, Inteligenţele sînt adevăraţi indivizi şi adevărate persoane, numeric distincte unele de celelalte, forme primite într-o materie, şi nu forme sau specii pure, aşa cum s-a spus nu de mult.134 element aflat la mijloc între creator şi creaturi, dar nici creator, nici creatură [nu este] (Ib.lat.).135 Căci una este ideea, altceva este ideea-cauză sau [ideea-Jraţiune a unui lucru, şi astfel se dezvăluie ideea originară, care constă din întoarcerea sau revenirea intelectului increat asupra sa — fiinţă cu totul de alt fel faţă de ideea oricărui lucru care trebuie să existe (Ib.lat.).136 v.nota 12 de la p.387.137 v.nota 13 de la p.387.DE LA ROBERT GROSSETESTE LA JOHN PECKHAM463Nici un înţelept al Antichităţii nu s-a îndoit de „anitatea" sufletului omenesc, dar definirea lui este controversată.Aceasta pentru că metafizicianul îl vede în sine, definindu-1, prin urmare, ca substanţă individuală completă în sine, în timp ce naturalistul îl vede în ceea ce are el comun sau nu cu toate sufletele raţionale, definindu-1 astfel ca act al trupului omenesc, care posedă viaţa în potenţialitate.în realitate, sufletul este şi una, şi cealaltă sau, mai bine zis, între ele.Sufletul este, într-adevăr, o substanţă necorporală şi inteligentă, dar capabilă să se unească cu trupul sau să se despartă de el.Unii moderni phibsophantesm neagă alcătuirea lui din materie adevărată şi formă, dar o fac întotdeauna din motivul pe care l-am arătat în legătură cu îngerii şi care-i duce, în ambele cazuri, la aceleaşi consecinţe.Neputînd să depăşească noţiunea de materie întinsă şi să ajungă la cea de materie absolut primară, ei refuză să includă materia în esenţa fiinţelor spirituale, cum sînt îngerii şi sufletele, şi ajung astfel să nege că sufletele pot fi substanţe individuale separate de trupuri.Dovada că greşesc este că sufletul separat e un lucru pe deplin în act şi o adevărată substanţă primară, esenţialmente independentă de trupul său, deşi mai păstrează tendinţa firească de a depinde de trupul căruia i-a fost formă.Aşadar, Summa nu leagă sufletul de trup decît printr-o tendinţă naturală, care este o tendinţă a esenţei sale, dar nu e de esenţa sa, aşa cum afirmaseră Albert cel Mare şi Sfintul Augustin.Deşi compus, sufletul este prin firea lui nemuritor, pentru că nu există, între materia şi forma care-1 alcătuiesc, nici o relaţie internă de contrarietate, ci, dimpotrivă, o adaptare desă-vîrşită.Orice substanţă spirituală cu o asemenea structură este în potenţialitate prin materia sa şi actuală prin formă.Aşa se întîmplă cu inteligenţele separate, cărora trebuie să le atribuim, chiar din acest motiv, un intelect posibil prin care acestea primesc Inteligibilele şi un intelect agent prin care le percep.Acest lucru este cu atît mai valabil pentru sufletul omenesc.Fiecare om are propriul lui intelect posibil şi propriul lui intelect agent.Acestea sînt două facultăţi cu totul distincte, căci ar fi contradictoriu să admitem că aceeaşi substanţă, sufletul în cazul de faţă, poate să fie, în acelaşi timp şi sub acelaşi raport, în potenţialitate şi în act în privinţa tuturor inteligibilelor.Intelectul agent este ca o lumină, intelectul posibil este ca un mediu străveziu, dar întunecat, formele naturale sînt precum culorile care devin vizibile în aer cînd sînt scăldate în lumină; tot astfel, formele naturale devin inteligibile în intelectul posibil, în lumina intelectului agent
[ Pobierz całość w formacie PDF ]
